Rânduri la ceas de seară

Au trecut câteva zile de când nu am scris … Din nou nu reușesc să îmi împart timpul așa cum aș vrea … Pur și simplu nu reușesc …

Acum seara am reușit, fără dificultate, să îmi culc puiuții repede. La 20.30 deja dormeau … Era numai perfect pentru bucătăria plină de făină și vase murdare. Încă există din semnele că s-a ”muncit” în bucătărie.  Azi am făcut plăcinte cu cartofi și varză și supă de salată verde.

Bucătărim în familie
După ce mi-am dusul Soarele la cămin am început treaba pe acasă. Pofteam la plăcinte și pentru că tot postește mâine bunica m-am gândit că plăcintele cu varză (preferatele mele și ale bunicii) și cele cu cartofi (pe placul soțului și a Soarelui) ar merge perfect. Așa că, 1 kg de făină (albă 000 pentru cozonaci 2 care am găsit-o în dulapul mamei), 25 g drojdie degustată anterior de Soare, o linguriță de sare și una de zahăr, puțin ulei, apă au devenit aluat de plăcinte frământat împreună cu cele mai mici mânuțe ale casei și sub ”stricta” supraveghere a femeii care are la activ 93 de ani de viață.

După revenirea de la grădiniță ajutorul mare a intrat în acțiune … a sucit perfect, subțire plăcințelele cu cartofi de ne uitam și eu și bunica cu admirație și mândrie. Nu mai e mult până când eu doar voi prăji plăcintele.

Dileme și temeri

Sursa foto: pixabay.com

Așa cum spuneam mai sus ale mele dorm, așa că e liniște … acea liniște care te duce cu gândul la probleme existențiale … meditez … la ce am, la ce avem … de ce ne bucurăm și de ce ar trebui să ne bucurăm. Viața este plină de provocări, ocazii și dileme … Nici a noastră nu e excepție.

Să ne păstrăm echilibrul

Mă gândeam că nu știm să punem preț pe momentele familiei … Simțim un dezechilibru … parcă tot mai profund … ne clătinăm … ceva ne dezechilirează … și totuși nu renunțăm la ele. Căutăm echilibrul, dar nu renunțăm la dezechilibru … Oare e corect? Cel mai probabil nu …

Copleșiți de tot și toate

Ne simțim copleșiți, depășiți de sarcini, treburi, obligații … credem că nu putem renunța la nimic … adevărul e că nu știm să renunțăm la nimic. Nu știm nici când, nici cum să renunțăm … Avem senzația că doar noi trebuie și putem să facem anumite lucruri … economisim e drept, ne costă la jumătate … dar timpul … acela prețios care l-am putea petrece cu familia … timpul chiar contează … poate cel mai mult … și totuși ne lăsăm în continuare copleșiți timp în care fetele în sufletul lor pur și inocent, chiar dacă nu îsi dau seama, suferă că nu stăm cu ele așa cum ar trebui …

Când a plăti pe cineva poate însemna a câștiga

Scrisesem cum am pierdut mulți bani din lipsă de timp. Încă mă gandesc la câți bani am pierdut în ideea de a economisii … Și totuși nu ne învățăm minte … oare de ce? Până la urmă a plăti un produs sau niste servicii și a renunța la homemade poate însemna un câștig semnificativ. Meditam acum seara că soțul lucrează pe ceva de 3 ani și încă nu e gata … costurile produsului respectiv au fost la jumătate decât daca l-am fi achiziționat în forma lui finală. Pe lângă faptul că deja ne-am fi bucurat de comfortul dat de acel produs, acele multe ore care și le-a petrecut muncind dacă și le petrecea în sânul familiei ar fi adus multiple beneficii: fetele ar fi fost mult mai fericite, eu aș fi fost mult mai mulțumită și aș fi avut mai mult timp pentru mine și treburile casei, implicit ne-am fi bucurat de un confort sporit în acel caz și aș fi reușit să fiu mai calmă și mai fericită și eu … iar soțul fără îndoială mai relaxat. Am economisit cca 5000 lei, adică nici 140 lei pe lună, bani care poate chiar i-am cheltuit lunar pe tot felul de lucruri inutile, dar am pierdut mii de secunde fericite atât de prețioase.

ȘI UITE AȘA ÎN LOC SĂ CÂȘTIGĂM MAI MULT AM PIERDUT!