Primele minute de calarie

CALE NEEEE! CALE NEEEEEEEE! Se aude o voce de copil … mic … E nimeni altul decat puiul meu cel curajos, cel curios!

Am ajuns intamplator in parc, unde un ponei frumos astepta cuminte copii doritori de calarie. In prima faza m-am apropiat stiind cat de mult ii plac puiului animalele, i-am dat voie sa il mangaie si ne-am uitat cum o fetita de vreo 5 ani urca pentru a calarii … toate bune si frumoase pana puiul simte ca i-a fost furat calutul si imi plange ca si ea vrea pe cal … mie mi-era frica, dar ei nu, asa ca am stat cuminti sa ne asteptam randul. Inca nu ma simteam hotarata daca o las sau nu, asa ca am cedat locul nostru unei alte fetite marisoare … aceeasi reactie si de aceasta data, ba chiar mai mult s-a cerut jos din bratele mele si da-i bataie, fuga dupa calut … asa ca … mai mult decat decisa am asezat puiul pe calut si sustinand-o am pornit in cele 3 ture pe langa calut, ea fiind calare … sa vezi bucurie pe chipul ei, multumire …

Un piticot de baietel cu 1 an mai mare, copilul proprietarului poneiului, a venit insa dupa calut … din ce l-a descris tatal lui era ca si N. la fire, energic si nazbatios si aflu ca a venit dupa cal ca l-a promis ca il da la schimb pentru o fisa cu masinutele 🙂 Maruntel si dragutel micutul baietel, nici una nici doua il ia de capastru calul si dupa 2 ture in jurul fantanii da sa duca calul spre masinute … Se termina si cea de-a treia tura facem o poza si cobora, nu bucuroasa, de pe calut …

Plecam de la cal si pe tot drumul aud doar Cale, Cale! O conving sa spuna calu si ii promit ca vom mai veni intr-o zi si cu tati … si plecam …

Zis si facut, duminica, ultima zi cand calutul era in parc, pornim spre parc … in drum spre masina me (merge) … calu … pac (parc) … asa ca mergem toti 3 spre parc … cand ne apropiem privesc cu tristete spre locul in care trebuia sa fie calul … ma gandesc ca i-am promis ceva ce nu ma pot tine de cuvand pentru ca calul nu mai e … sunt dezamagina, dar incerc sa nu simta asta, ii explicam ca nu e calul si reactioneaza binisor … mergem totusi sa strabatem tot parcul daca tot am venit … si ce sa vezi … acelasi cal ponei frumos si grasun plimba o fetita … imi privesc fetita a carei ochi incep sa luceasca de bucurie!!! Rasuflu usurata, acolo e calutul … Ne asteptam randul si sustinuta de tati, pozata de mami, fetita noastar se bucura din nou de 3 ture cu poneiul …

iar CALU NEEEE … a ramas inca … doar ca in loc de cal adevarat foloseste orice ii aminteste de calarie: de la calul de plus, la genunchiul nostru sau la manerul de scaun … mai putin insa calutul de plastic gomflabil care i l-am cumparat din dorinta de a-i face o bucurie!