1 an si 10 luni – o varsta minunata!

Chiar daca de multe ori ma intreb cum a zburat timpul, uite ca ne indreptam cu pasi repezi spre implinirea a doi anisori, azi puiul meu a implinit 1 an si 10 luni … este un copil tot mai minunat, mai istet, mai curios, mai neastamparat, mai dulce, mai rasfatat, mai iubit, mai receptiv, mai ascultator, mai cooperant, mai interesata si interesanta, mai santajista si alintata, mai buna negociatoare, mai putin plangacioasa, mai fericita si zambareata, independenta si dependenta, incapatanata si perseverenta, vorbareata … da … asa e … chiar daca acum ceva luni nu as fi crezut sa ajung sa ii gasesc atatea calitati … imi era greu in lunile in care plansul era la ordinea a tot ceea ce desfasuram si nimic nu ii era pe plac … imi era greu sa cred ca intr-o zi copilul meu va creste si se va schimba atat de mult, imi era greu sa cred ca va dormi singura si bine, ca voi avea timp si de treburile casei.

Acum insa inca o data am inteles ca micutii astia, ghemuletul de om, se pot schimba atat de mult de la o zi la alta.

De la o zi la alta a inceput sa vorbeasca si sa repete dupa noi (cu putina interventie), de la o zi la alta a ajuns sa aiba o singura trezire pe noapte dupa ce aproape 22 de luni numarul lor era undeva intre 3 si 10 treziri, de la o zi la alta, e drept ca prin joaca si distractie, am ajuns sa o pot imbraca fara sa am nevoie de min 30 minute pentru asta, sa ii schimb scutecul in mai putin de 5 min … a ajuns sa faca 2 zile consecutiv la wc, nu mereu, dar e ceva extarordinar dupa ce muuuuuuuuuuulte luni nu a vrut nici sa auda de el sau de olita, nici macar atunci cand ma avertiza ca va face ceva.

Toate astea si pentru ca in cele 22 de luni am crescut si eu alaturi de ea … sunt o cu totul alta mamica fata de acum 1 luna, dar mai ales acum 1 an sau acum 22 luni …

In tot acest timp mi-am crescut puiul oferindu-i toata dragostea (cu mici scapari cand nervii intinsi la maxim au fost mai puternici) dar mai ales toata dragostea neconditionata.

Am meditat mult la asta, dupa ce a nu stiu cata oara sotul mi-a reprosat ca eu am crescut-o asa, fara a-mi da solutii sau a se implica activ.

Dar sa incep cu primii pasi facuti pe acest plan al iubirii neconditionate, coslepping, alaptat prelungit si oricand-oriunde, conceptum continuum.

Prima data s-a intamplat in maternitate, unde cu toate ca imi incalcam cel mai important principiu al meu (copilul nu doarme cu parintii) dupa ce eram operata de vreo 50 h interminabilul ei plans si cele 4 ore de la 1 la 5 dimineata cu ea in brate, copil de 3.400g la nastere, m-au determinat sa o pun langa mine in pat sa ne odihnim amandoua. Zis si facut. Asa bine a fost … Dimineata rusinata parca de decizie cand ginecologa mea ma controla m-a intrebat cum a fost impreuna si i-am spus ca nu am avut ce sa fac decat sa o pun cu mine in pat ca nu puteam … ea insa a primit informatia cu un zambet mare si o replica ce nu a facut decat sa imi schimbe viziunea asupra dormitului cu parintii “Foarte bine!!! si copiii nostri toti au dormit cu noi, cel mic inca doarme!”

Acasa povestea a continuat pana intr-o seara in care culcandu-ma mult mai tarziu dupa ce mi-am terminat treaba am observat ca puiul meu dormea mult mai bine fara mine si mai ales cand m-am pus in pat a si sarit la tzitzi eu draga … m-a speriat mult asta, mai ales ca apoi am sesizat-o de mai multe ori, asa ca ma pun pe citit … din fericire in scoate google la vedere si articolele foarte frumoase privind faptul ca un bebe abia scos din burtica mamei daca il izolezi in patutul lui descopera o lume total straina lui la care poate asa brusc nu se adapteaza asa usor … apoi cum ca copiii care dorm cu parintii sunt mai increzatori in ei, mereu stiu ca cineva le este in preajma si ii sustine si ca are mereu pe cine se poate baza. Nu contest ca si copilul care nu a dormit nici o zi cu parintele nu poate fi asa, dar pentru mine acele randuri nu au facut decat sa imi dea incredere ca intuitia mea de mami e cea pe care trebuie sa o ascult, asa ca desi primesc sfaturi peste sfaturi, dorm cu ea pe piept 2 luni, dorm cu ea in brate la tzitzi sau intinsa langa mine inca vreo 2 luni, zi si noapte si imi scot din cap ideea cum ca am alta treaba.  Mi se spune nu o data ca asa nu voi rezista, ca nu voi face fata etc. insa spre bucuria mea acum ma bucur din plin de puterea, rabdarea si increderea mea!

Am dormit mereu toti 3 la inceput pe o canapea extensibila de nici 1 m latime, la inceput cu un sot care era mereu speriat sa nu dea peste pui, apoi cu un sot care dormea mult mai linistit si mai bine ca inainte de pui. Apoi am cumparat o saltea de 1.60m latime pe care am pus-o pe jos … de ce? foarte simplu, asa bebe nu poate sa se loveasca daca cade din pat … oarecum un pat Montessori … Am crezut ca pe la 9 luni am sa imi desprind incet puiul de noi, iar cand i-am propus asta sotului a respins total ideea si de atunci nici nu s-a mai pus problema, va pleca ea cand va fi pregatita si la cum o cunosc de independenta ne va surprinde mai curand decat credem noi.

Alaptatul:
Inca din spital, contrar a ceea ce invatasem la cursul pentru gravidute, i-am dat sa suga oricat si oridecate ori asa ca mai mult statea “mufaa” asa manca asa dormea … erau unele clipe in care simteam ca nu mai pot, mai ales dupa 5 ore de tzitzi si iar ttzitzi, dar din nou cand ma simteam depasita si mai ales intaratata de dr de familie a puiului ca nu creste dupa grafic, am avut alaturi persoane importante care sa ma faca sa imi recapat increderea. Din nou ginecologa mea, apoi medicul neonatolog dar si o pediatra de la Cluj pro-alaptare cum rar se gaseste. M-am bucurat si de vizita Paulei – moasa care face cursuri si gimnastica pentru gravidute, inot cu bebelusii, dar si merge ca si consultant in alaptare la mamicile care o cauta.
Din pacate povestea alaptarii se termina  foarte curand, din multiple motive, mai mult sau mai putin importante, dar despre alaptare am scris in primul an un articol despre ce a insemnat pana atunci alaptarea si voi scrie inca unul maine.

Pe langa astea am incercat sa o las pe ea sa decida ce vrea cand vrea, asta a avut si parti negative, insa pe termen lung sunt sigura ca efectul va fi pozitiv. De asemenea am incercat sa ii schimb proaste obiceiuri cu rabdare, explicatii, prin joaca, tandrete (de multe ori refuzata), distragerea atentiei … acum ca vad ca roadele muncii mele incep sa le simt si eu, nu doar sa fie laudata pe strada ce copil cuminte este, ma bucur nespus ca desi am mers pe o cale mai lunga si mai anevoiasa rezultatul e unul din cele mai placute.

Am sa va povestesc cateva momente in care am fost foarte mandra ca sunt mamica ei:
La 1 an si 5 luni am calatorit cu trenul dus 20 ore si intors 20 ore, a fost o calatorie linsitita, chiar daca si cu unele plansete nu ma mira. In timpul calatoriei sotul a iesit cu ea pe coridor la niste copilasi, mai mari decat ea, a venit cu ea inapoi in compartiment pentru ca nu vroia sa imparta jucariile ei, avea doua masinute si nu vroia nici una sa o dea … m-a surprins, o invatasem sa imparta … cand am aflat a fost suficient sa ii spun eu sa ii dea o masinuta fetitei pentru a face stanga imprejur si sa mearga sa ii dea … pur si simplu ne-am topit amandoi.

Deseori m-am plans de ea, ca uneori imi venea sa ma duc in lume etc dar ma bucur ca am avut si am rabdare cu ea si oferindu-i dragoste si multa rabdare am reusit sa o fac sa se schimbe in bine. Ultima reusita e somnul de zi. dupa ce mult timp a dormit o zi din doua in ultimele 10 zile a dormit de 9 ori si mi se pare extraordinar. Chiar daca inca ii ia macar 30 min sa adoarma, dar macar doarme si doarme bine. Iar somnul de noapte ce sa mai zic, luni de zile sugea de n ori pe noapte, acum, respectantu-i spatiu si alegeriile (precum dezvelit/invelit) somnul de noapte se fragmenteaza maxim in 2-3 reprize.

La fel cum mi se pare minunat ca desi ultimele 10 zile sotul a lucrat zilnic chiar si 16 h am reusit sa ma descurc cu ea si cu toate treburile care le-am avut de facut.

Inca mai sunt capitole pe care inca mai este de lucru cu ea, in special cu rabdarea si plansul la trezirea de dupa-masa, insa sutn sigura ca si alea incet, cu rabdare si cu dragoste le vom corecta, pentru ca deja si acolo exista progrese.

Pentru incheiere am sa repet ceea ce am scris la inceput: