M-am hotărât! Schimb medicul de familie

Tusea puternică a Luminuței nu doar m-a trezit, dar m-a făcut să meditez. Tușește tare în unele nopți … A tușit și acum … Am luat-o pe piept să o țin mai ridicată, dar s-a coborât (deși tare dor mi-e să le țin pe piept … Luminuța de micuță a stat mai puțin pe pieptul meu).
În fine … Frământarea mea vine de la antibioticul prescris de medici fără justificare copiilor.
La noi în orașul ăsta greu găsești medic de familie cu competențe în pediatrie pro alăptare, medic care să nu recomande diversificarea timpurie sau care să nu prescrie medicamente cu duiumul, începând cu sfântul antibiotic. Fie că e roșu în gât, fie că e nasul înfundat sau curg mucișiori apoi, fie că tușește rar sau des, fie că are febră sau nu, fie că se aude ceva la plămâni sau nu … Iar medicii specialiști pediatrii nu sunt mult mai diferiți … Poate puțin … Dar același aluat poartă. Care e diferit e mai greu accesibil și e și la privat … Și parcă nu îmi vine să plătesc consultația pentru niște muci apoși și puțină tuse.
De aproape 3 ani mă gândesc să schimb medicul de familie. Am găsit de mult una, dar are un mare defect din punctul meu de vedere cu atât mai mult ca medic de copii: cu tot cu programare se așteaptă la ea minim o oră, în general 2-3 … Așa că am renunțat să schimb medicul. Am mers pe principiul că cel care îl avem e bun diagnostician și că ajustez eu tratamentul în funcție de diagnostic și starea fetelor.
Așa se face că am colecție de Algin, dar mai ales antibiotice, nedesfăcute, din ultimul jumătate de an. Unele mai tari, altele mai puternice. Asta pentru că la fiecare vizită ne dădea antibiotic. Iar la întrebarea mea “oare nu putem încerca fără antibiotic?” primeam răspunsuri de genul:
“Nu, că a avut și febră (38,7 intrarectal sau mai puțin)”
“Putem încerca cu ceva antibiotic ușor. Bine … dați-i Sumetrolim”.
Antibioticele care eu ca parinte am decis sa nu le dau fetelor in ultimele 6 luni, fiind prescrise de medici.
Un plus pe care dr noastră îl are față de alți, era că nu mergeam de la farmacie cu sacul de medicamente. E drept că recomandare de aerosoli sau ser fiziologic în nas nu am primit niciodată, deși cel mai des am vizitat-o pentru nas înfundat am vizitat-o.
Legea e de partea mea, pot să schimb medicul tot la 6 luni … Dacă nu sunt mulțumită … Dar cât timp alte mămici îmi zic că la fel e și al lor, mai merită încercarea?! Nu prea …
Acum însă m-am decis să nu mai fac pe farmacistul-medic și să hotărăsc eu ce le dau. După lungi căutări se pare că am găsit … Sper …
Oricum ca și până acum voi spune NU utilizării excesive, indiferent de tipul de infecție.
Antibioticul se utilizează în infecții bacteriene și în cazul infecțiilor virale nu are nici un efect … nici nu previne infecția bacteriană. Antibioticul se ia un număr minim de zile. Luat în exces sau timp insuficient poate întări bacteria care își face rezistență față de acel antibiotic. În unele cazuri nici în cazul bacteriilor nu e recomandată utilizarea antibioticului.   Exemple: administrarea antibioticului în caz de stafilococ auriu în nas la purtător sănătos și helicobacter pilory la stomac în cazul în care manifestările clinice nu impun antibioticul.
Mi-e greu să înțeleg cum eu, inginer, știu toate astea și ei medicii nu?! De fapt cred că le știu, dar din comoditate nu le aplică … Din păcate …

UPDATE: S-ar putea ca medicul la care m-am gandit sa nu fie chiar asa bun … vedem … momentan suntem pe antibiotic pentru rosu in gat 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Leave a Reply

Read previous post:
Jurnalul unei femei simple {7}

Jurnalul a fost adus în blogosfera românească de Corcodusa. Pentru astăzi … 30 August 2015 16:05 Afară… E cald, foarte cald și din nou liniște....

Close