Cum să fac față la doi copii?

De când am doi copii în grijă deseori mi se spune:
 “Eu nu aș putea! Nu mă descurc cu unul dară-mi-te cu doi?!” sau “Cred că aș înebuni cu doi că simt că o iau razna cu unul!” sau “Nu mai fac încă unul că și așa nu am timp de toate!”
Toate astea le-am gândit și eu până acum aproape un an. Nu îmi puteam imagina că mă voi descurca cu doi într-un fel mai bine decât cu unul. E un paradox fericit …
Sincer când mi se spunea sau citeam că cineva se descurcă mai bine cu 2 decât cu unul singur nu prea îmi venea să cred, mi se părea că exagerează. Acum însă pot să confirm asta. Acum deseori mă gândesc cum de nu mă descurcam cu unul?! De fapt de când sunt mami mă întreb cu ce am pierdut vremea atâți ani.
Am meditat la acest paradox și mi-am dat seama că motivele pentru care mă descurc mai bine sunt trei:
1. Îmi stabilesc mai bine prioritățile
2. Nu mai cred că pot și trebuie să fiu mamă, soție și femeie perfectă
3. Mă organizez mai bine în tot ceea ce fac
Dacă singurul motiv pentru care nu mai vrei să faci încă un copil e că nu te vei descurca, stai liniștită … Te vei descurca perfect cu mai mulți copii!
În utimul an, când le văd pe fete cât se iubesc și ce fericite sunt când se văd, mă conving cât de important e să ai un frate/soră și ce relație unică există între ei.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Leave a Reply to Laura Cancel reply

Read previous post:
Relatia frate-sora e o relatie speciala si unica

Soarele 3 ani 5 luni 3 saptamani Soarele meu: Mami, ai bebe in bultica? Eu: Nu iubire! Soarele: Eu am...

Close