Biscuiți cu grâu și porumb cu prune, mere și banane
Luptându-se cu constipația mititica L. am hotărât să îi fac biscuiți cu prune uscate, cât mai simpli.
Am luat grâu și fulgi de porumb fără zahăr, cam în proporția de 3:1, le-am mărunțit bine cu blenderul, apoi am pasat tot în blender fructele: mere proaspete, prune uscate fără sâmburi, o banană coaptă în proporție de 1:3:3.
Peste fructele bine pasate am adăgat câte o lingură de cereale mărunțite, până am obținut o compoziție consistentă, dar legată.
Le-am pus pe hârtie de copt într-o tavă cu o lungură apoi le-am presat în formă rotundă uniform cam de 4 mm grosime. În cuptorul încins la 200 g Celsius le-am copt aproximativ 10-15 min până când s-au rumenit, iar biscuitele am reușit să îl iau de pe tavă ușor fără ca să se rupă/ sfărâme.
N. nu a fost încântată, dar după ce i-am spus cum l-am făcut a început să fie interesată. L. în schimb a fost foarte încântată, a fost primul biscuite pe care l-a mâncat și nu s-a lăsat până nu l-a terminat.
De la el sau poate doar coincidență a reușit să aibe scaun.
Oricum experiența am să o mai repet, adăgând treptat, alte cereale și fructe uscate, potrivite vârstei.
Vă servesc virtual cu biscuiți;
Poftă bună!
Leave a Reply