Va rog din tot sufletul ajutati-ma sa-mi operez copilul !!!!!!!
… este strigatul disperat al unor parinti …
Povestea este a cuiva care crede că va avea un copil sănătos atunci când este el pregătit și cerul pică peste el puțin câte puțin pentru că acest copil al nostru se naște (pe 30 noiembrie 2004), dar foarte bolnav și ne este dat să aflăm, pe rând, că are o malformație foarte gravă a inimii (tetralogie Fallot – aflăm despre aceasta la 1 an și câteva luni) și mai apoi, pe la 4 ani și jumătate, că este și autist. Între timp încercăm de la vârsta de 2 ani și jumătate să-l operăm la Târgu Mureș (așa ne-a fost recomandat), ne împrumutăm mereu cu gândul bun că până la urmă, după toate investigațiile, o să-l operăm și o să fie bine. Suntem programați și răsprogramați , amânați, reușind să-l internăm o singură dată când aflăm că este și autist și iar suntem amânați pe motiv că acest copil nu cooperează (nu vorbește și poate fi adormit foarte greu etc.) și trimiși acasă să-l recuperăm din acest ultim punct de vedere, al autismului. Între timp aflăm ceea ce intuiția mea îmi spunea deja, că trebuie întâi operat și că timpul contează foarte mult pentru că, după vârsta de 6-7 ani, nu poate fi recuperat ca autist. Tot între timp, orice posibilitate financiară este închisă pentru că împrumuturi am făcut peste tot (bănci, cunoștințe), iar eu (asistent farmacist) am rămas cu copilul în concediu de îngrijire în toți acești aproape 6 ani; cu alte cuvinte, suntem oameni obișnuiți pe care destinul acesta malefic ne-a adus în situația în care viața lui Călin depinde de bani și noi nu-i avem!
Ce-aș vrea să vă spun este că acest copil al nostru, deși nu vorbește mai nimic, pare să înțeleagă totul, este deosebit de sensibil, parcă înțelege prin latura cealaltă – nevăzută – (stări, sentimente, ton și chiar cuvinte) lumea, este foarte priceput la calculator și telefoane și are o fire bună, veselă. Boala lui se manifestă printr-o lipsă de oxigen la nivelul întregului organism, drept pentru care, în tot acest timp, acest copil al meu s-a chinuit pe sufletul meu, pentru că orice – de la mers, mâncat, defecație, joacă – este un efort extraordinar de care trebuie ferit pe cât posibil. Cu alte cuvinte, tot ceea ce pentru noi este normal pe el îl lasă fără aer, nemaivorbind de multe alte consecințe care derivă din lipsa oxigenului. Poate trăi așa, lăsând la o parte aspectul autismului care este năucitor, circa 7-16 ani, adică fără operație.
Există o rugăciune pentru atâta durere câtă nu mai poți suporta, ceva de genul: „Dă-mi Doamne puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba, ajută-mă Doamne să schimb ceea ce pot și, mai ales, dă-mi Doamne înțelepciunea de a distinge între acestea două”.
Vă rog cu sufletul să ne ajutați dumneavoastră, suflete de oameni, să n-ajungem la situația de a accepta ceea ce noi singuri nu putem schimba și nici măcar încerca, pentru că eu una știu că atâta putere și înțelepciune n-aș putea avea! Vrea ca copilul meu să trăiască!
Fie ca binele pe care-l faceți să vă-mplinească viața! ..( http://calinungureanu.wordpress.com/ )
Povestea este a cuiva care crede că va avea un copil sănătos atunci când este el pregătit și cerul pică peste el puțin câte puțin pentru că acest copil al nostru se naște (pe 30 noiembrie 2004), dar foarte bolnav și ne este dat să aflăm, pe rând, că are o malformație foarte gravă a inimii (tetralogie Fallot – aflăm despre aceasta la 1 an și câteva luni) și mai apoi, pe la 4 ani și jumătate, că este și autist. Între timp încercăm de la vârsta de 2 ani și jumătate să-l operăm la Târgu Mureș (așa ne-a fost recomandat), ne împrumutăm mereu cu gândul bun că până la urmă, după toate investigațiile, o să-l operăm și o să fie bine. Suntem programați și răsprogramați , amânați, reușind să-l internăm o singură dată când aflăm că este și autist și iar suntem amânați pe motiv că acest copil nu cooperează (nu vorbește și poate fi adormit foarte greu etc.) și trimiși acasă să-l recuperăm din acest ultim punct de vedere, al autismului. Între timp aflăm ceea ce intuiția mea îmi spunea deja, că trebuie întâi operat și că timpul contează foarte mult pentru că, după vârsta de 6-7 ani, nu poate fi recuperat ca autist. Tot între timp, orice posibilitate financiară este închisă pentru că împrumuturi am făcut peste tot (bănci, cunoștințe), iar eu (asistent farmacist) am rămas cu copilul în concediu de îngrijire în toți acești aproape 6 ani; cu alte cuvinte, suntem oameni obișnuiți pe care destinul acesta malefic ne-a adus în situația în care viața lui Călin depinde de bani și noi nu-i avem!
Ce-aș vrea să vă spun este că acest copil al nostru, deși nu vorbește mai nimic, pare să înțeleagă totul, este deosebit de sensibil, parcă înțelege prin latura cealaltă – nevăzută – (stări, sentimente, ton și chiar cuvinte) lumea, este foarte priceput la calculator și telefoane și are o fire bună, veselă. Boala lui se manifestă printr-o lipsă de oxigen la nivelul întregului organism, drept pentru care, în tot acest timp, acest copil al meu s-a chinuit pe sufletul meu, pentru că orice – de la mers, mâncat, defecație, joacă – este un efort extraordinar de care trebuie ferit pe cât posibil. Cu alte cuvinte, tot ceea ce pentru noi este normal pe el îl lasă fără aer, nemaivorbind de multe alte consecințe care derivă din lipsa oxigenului. Poate trăi așa, lăsând la o parte aspectul autismului care este năucitor, circa 7-16 ani, adică fără operație.
Există o rugăciune pentru atâta durere câtă nu mai poți suporta, ceva de genul: „Dă-mi Doamne puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba, ajută-mă Doamne să schimb ceea ce pot și, mai ales, dă-mi Doamne înțelepciunea de a distinge între acestea două”.
Vă rog cu sufletul să ne ajutați dumneavoastră, suflete de oameni, să n-ajungem la situația de a accepta ceea ce noi singuri nu putem schimba și nici măcar încerca, pentru că eu una știu că atâta putere și înțelepciune n-aș putea avea! Vrea ca copilul meu să trăiască!
Fie ca binele pe care-l faceți să vă-mplinească viața! ..( http://calinungureanu.wordpress.com/ )
Leave a Reply