Sunt eu cu gândurile mele

După ce am luat puiul de la grădi, am venit la buni să se joace cu Maia. L. a adormit în  benzinărie și după o zi de nesomn am preferat să nu risc să o iau din mașină și să o duc sus pentru a-și putea împlini somnicul.
Așa că iată-mă cu gândurile mele, în mașină așteptând să se trezească puiul mic.
Mii de gânduri îmi copleșesc zi de zi existența în ultima lună. Aseară participând la o Seară pozitivă am descoperit că stresul e cel care nu îmi dă pace nici măcar în puținele momente de respiro.
În ultimii ani viața mea în cea mai mare parte e controlată și coordonată de suflețelele familiei, fiecare în felul ei și am intrat nu numai într-un cerc vicios ci și într-un haos total … Din care nu prea pot sau mai corect nu prea știu să ies. Fiecare zi e o provocare și o amânare și asta nu numai mie nu îmi face bine ci și celorlalți care fac parte din viața mea.
Caut să pun în ordine totul, dar parcă totul e atât de haotic încât nici nu știu cu ce să încep. Totuși trebuie să încep cu ceva și să fac ceva că altfel nu fac decât să intru mai adânc în bucla în care am intrat și risc să mă înec în propriile nereușite.
În prezent simt doar că am eșuat pe toate planurile și singurele mele realizări sunt doar cele două minuni ale mele … fără a fi mulțumită de mine nici măcar în ce le privește pe ele … nu sunt nici cu ele așa cum îmi imaginam … Sunt departe de a fi mama care eram sigură că voi fi și aceste gânduri nu îmi dau pace. Vreau și pot (trebuie să pot) să fiu ceea ce visam dar până acolo este cale lungă și un drum anevoios. Credeam că voi oferii copiilor mei doar calm, blândețe, iubire și muuuuult timp și totuși … Răbdarea mi se termină deseori, calmul se transformă în nervi, iubirea există în cantități nemăsurabile, dar nu mereu o scot la iveală pe înțelesul unui copil mic … Iar timpul … Timpul îl împart de cele mai multe ori în proporții nu prea bune activităților care trebuie să le fac, celor care îmi fac plăcere și copilelor …
Și nu e corect … Nici pentru mine … Nici pentru ele … căci timpul e cea mai prețioasă resursă … nu îl putem nici întoarce, nu îl putem nici opri, nici pune în așteptare …

Minunile mele
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Leave a Reply to Paula Cancel reply

Read previous post:
Miercurea fara cuvinte: 3 IEDUTI(DE OM) SI MULTE CAPRE

Daca vreti sa participati la Miercurea fara cuvinte, va puteti inscrie in fiecare miercuri aici.

Close