Povestea noastra

Acum 10 ani destinul mi se schimba intr-o astfel de zi … acum 10 ani am descoperit un om minunat pe care il am si azi alaturi! Iti multumesc dragul meu Marius pentru tot: pentru iubire, pentru rabdare, pentru puterea ta, pentru fetele noastre si sper sa mai urmeze inca multi ani fericiti impreuna chiar daca viata ne-a pus la grea incercare … dar sa incep cu inceputul. Ne cunoastem de vreo 12 ani si jumatate, cand avand prieteni comuni ne mai intersectam, dar niciodata niciunul din nou nu a avut interesul de a incepe o discutie, niciunul din noi nu avea o parere prea buna de celalalt … asa au trecut anii pe langa noi ca mai tarziu in 17.08.2002 sa avem sansa … sau mai bine zis destinul sa ne puna fata in fata si sa descoperim amandoi ca eticheta care ne-am pus-o unul altuia e foarte departe de adevar si ca ne face placere sa petrecem timp impreuna … eram doi adolescenti, eu recent intrata la facultate, el terminase primul an … au urmat zile superbe in care toata lumea e a noastra cand uitam ca timpul trece si fiecare minut care trecea parea o secunda, eram doi visatori care priveau cerul, cautand steau lor lucitoare si povesteau cu orele fara sa se plictiseasca … si ne indragosteam tot mai tare zi de zi … a venit si toamna cu inceputul ei de facultate … primul hop al relatiei … de ce? pentru ca eram studenti in orase diferite, pentru ca stiam ca e greu sa ai o relatie reusita la distanta, dar iubirea a invins tot … inca de atunci … pentru ca atunci cand eram departe timpul parca zabovea si trecea cu viteza melcului cu mare nerabdare asteptam sa ne vedem … faceam asa incat sa ne intalnim si sa petrecem cat de multe zile pe saptamana impreuna, comasam laboratoare, seminarii, mergeam la cursuri si cu alte grupe ca sa ne vedem cat de curand, iar sesiunile ne gaseau impreuna invatand si povestind … zic povestind pentru ca parca atunci era mai placut sa povestim cat in luna si in stele si treceau orele in zbor cu viteza luminii ca de fiecare data cand eram impreuna … Sa ti o relatie la distanta poate parea mult prea usor, dar nu e chiar asa … cand alegi pe cineva cu care vrei sa traiesti e greu sa nu te poti bucura de prezenta lui, decat conditionat, e greu sa nu il poti avea alaturi cand ai nevoie, e greu sa fi tot pe drumuri … am ajuns cand unul cand celalalt sa venim chiar si pentru o dupaamiaza si o noapte atunci cand simteam ca aveam nevoie unul de celalalt … iar la inceput orele petrecute la internet nu erau mai putin de 5, plateam ora cu ora si tot amanam momentul in care sa plecam catre camerele noastre de camin pentru ca acolo ne simteam mai aproape vorbind si atunci de toate, e drept ca nu aveam telefoane la inceput si ca nu ne permiteam sa tinem ocupate telefoanele colegilor … ca apoi sa avem telefon si oricate minute aveam sa nu ne ajunga, ca posta transporta zeci de scrisori saptamanal, ca teancul de scrisori crestea zi de zi si ca le citeam si reciteam pentru a ne mai potoli dorul … ca am profitat de toate ofertele posibile la telefon ca sa putem vorbi cat de mult, ca am ajuns sa avem optiune cu nelimitat si ca stateam de povesti macar 1 ora pe zi … ca tot mai greu ne era asa departe si tot mai indragostiti eram ca cele cca 3-4 zile cat stateam impreuna pe saptamana pareau ore si celalalte pareau luni … si au trecut si acei frumosi ani si ne-am bucurat ca putem sa fim zi de zi aproape, iar apoi zi de zi impreuna, pentru ca dupa 5 ani de relatie o parte la distanta o alta aproape am hotarat sa ne legam destinele in fata ofiterului de stare civila, mai exact pe cand implineam 5 ani si 1 zi impreuna ca apoi sa dansam valsul de mire si mireasa la o nunta zic eu perfecta organizata de noi pentru ca nu puteam pretinde de la parinti ceva ce nu isi puteau permite la 1 an fara 2 zile de la starea civila. Daca pana atunci ziua de 17 era ziua noastra indiferent de luna (era si momentul in care ne daruiam o scrisoare jurnal) de atunci ziua noastra a devenit zilele noastre aniversarile noastre … a venit si primul hop cand era sa imi pierd, la 7 luni de la casatorie, sotul intr-un accident rutier, cand totusi viata a fost blanda si mi l-a lasat. Apoi a venit si ziua mult asteptata in care eram pe punctul de a ne completa viata cu unul puiut … mai bine zis 2 asa cum ne doream cand in 2009 am zis ca e timpul si ca suntem pregatiti asa ca de aniversarea noastra am inceput proiectul bebe … si nu s-a lasat mult asteptat Totul a inceput asa de frumos …de plin de sperante … iluzii … planuri …
De Sf. Mihail si Gavril am banuit ca vom avea un bebe … am tinut secret eu cu sotul pana ziua urmatoare cand am facut testul … 2 liniute … ce fericiti … nu ne mai incapeam in piele de fericire … am anuntat apropiatii … parintii fericiti … primul nepot/nepoata. Gabriela (urma sa avem o fetita) era vioaie prin burtica, crestea, eu incercam si reuseam sa fiu optimista, chiar daca aveam o sarcina dificila, cu injectii in burtica, luptam impreuna, toti 3. Nasterea a fost un moment tare emotionant, doar ca a venit prea devreme, dar in acelasi timp imi era frica de ce avea sa se intample cu fetita mea Gabriela Catalina. A avut 900 g la nastere si Apgar 3/4, dar m-am bucurat ca a avut un plans subtil. Neonatologii sceptici, dar fetita mea a continuat sa fie o luptatoare si in afara burticii. Am nascut-o natural in 27.04.2010 ora 01:35, am avut bucuria sa o vad cateva secunde dupa ce am nascut-o…O iubeam deja si mai mult… A inceput o lupta grea, mult prea grea pentru trupusorul ei firav. Zilele cat a trait fetita mea au fost tare frumoase…cele mai frumoase din viata mea…
Desi medicii la inceput nu i-au prea dat sanse de viata, ea a luptat, i-a uimit pe medici, din ziua a 10-a respira liber. In data de 8 mai 2010 primeam pentru prima data incurajari de la medic si ne spunea ca va fi bine … cateva ore mai tarziu …a plecat … printre ingeri … am pierdut ce aveam mai scump … atat eu cat si sotul … a fost cu siguranta cea mai grea incercare a vietii noastre, dupa o astfel de experienta, ori te apropii de partener, ori te indepartezi de tot … lumea noastra a pierdut ratiunea si motivatia de a trai … eram pierduti dar impreuna ne-am sustinut si ajutat … ca la 2 ani fara 4 saptamani sa primim cu drag in bratele noastre “darul ingerasului nostru” o fetita, Natalia Mihaela, dupa o sarcina dificila, tot cu injectii in burtica, care tocmai a implinit azi 20 de saptamani, pe pamant, de fapt ieri ca e trecut de miezul noptii … poate va intrebati de ce DARUL? pentru ca eu nu imi mai doream copiii proprii, sotul isi dorea dar mai incolo, insa de ziua lui in 2011 in burtica mea se forma o viata … Pe 30.03.2012 a venit pe lume cea dea doua noastra fetita de 3.400g fiind cea mai buna decizie datorita tensiunii care nu mai raspundea la tratament asa ca impreuna cu dna dr am optat pentru ruperea membranelor, aveam contractii intense dar neregulate, dilatare 3-4, tensiune(din cauza careia micuta nici nu a mai crescut in ultimele saptamani in ritmul in care ne-a obisnuit)… La 19.15 plansul bebelusului m-a linistit dar m-a si facut sa plang … apoi am aflat ca am o fetita sanatoasa de nota 10 (doar la nastere am vrut sa aflu ce voi avea).
Viata noastra a recapatat un sens, chiar daca intotdeauna ne va lipsi surioara ei … insa stiu ca impreuna la bine si la greu sustinandu-ne incurajandu-ne vom merge mai departe zi de zi, bucurandu-ne unul de celalalt si impreuna de fetita noastra de pe pamant si bucurandu-ne ca ne-am cunoscut si bucurat si de primul copil, indragostindu-ne zi de zi … nici azi nu lipsesc din viata noastra scrisorile de dragoste, care ni le scriem cu diferite ocazii, sau micile biletele surpriza cu un mesaj de dragoste puse in portmoneu sau pe perna … nici azi nu evitam a ne spune Te iubesc! pentru ca in fiecare zi ne iubim tot mai mult.

Lunga … poate plictisitor de lunga dar asta e viata noastra, povestea noastra si … povestea continua