Dimineață cu plânsete și pupăceli

Nu știu cum am ajuns dimineață în drum spre grădi să vorbim despre discotecă, dar ăsta a fost unul din subiectele de discuție.
Îi explicam că ea e prea mică pentru discotecă, iar eu prea bătrână. Îmi zice că va crește și va merge cu noi la discotecă. Îi explic că acolo merg tinerii să se distreze și că este muzică să danseze fără părinți … Ea se entuziasmează și zice:
“O să fie Albă ca zăpada și o să dansăm” și începe să cânte
Deși dimineața nu a început promițător a fost una plină de zâmbete în final. L. s-a trezit imediat după 6.30 deși a adormit doar înainte de 22, iar N. nu a mai putut dormi mult pentru că la fel cum face ea cu L. când se trezește prima a făcut azi L. cu ea: mângâieli, tras de par, zâmbete altfel spus a încercat (și reușit în final) să o trezească. Parcă îmi era și drag să o văd pe L. căutând atenția surorii ei mai mari. Doar că trezită în mijlocul visului N. plângea și striga
“Nu îmi lega șiletul! Nu mă încălța, nu melg la gădi!”
Apoi plânsete …
Pe când mi se liniștete puiul află că bucățica de pepene adusă de noi de la buni aseară a păpat-o tati, așa că începe marea dramă în care promisiuni gen “cumpărăm alta” sunt în zadar.
Îmi cere să îl sun pe tati și îi reproșează că a mâncat pepenele. După 2 discuții cu tati acceptă să cumpărăm altul în drum spre grădi. Iar cum legile lui Murphy funcționează mai bine ca orice lege “pepenarii” de la colțul străzii au dispărut peste noapte așa că după încercări zadarnice de renegocieri ocolim în drum spre grădi pe la piață. Pentru că puiul e darnic, deși e supărată pe grădi că nu mai e în grupa năzdrăvanilor vrea să ducă pepene să mănânce cu colegii.
La grădi vreo 5 cavaleri și domnișoara mea, singura fetiță, începe să se rușineze să mă îmbrățișeze, să îmi ceară și dea pupici, iar și iar. De când merge la grădi aștept ziua în care să mă pupe înainte de a intra în sală, dar azi nu sunt încântată că știu că schimbările de la grădi o fac să nu prea vrea să rămână. Totuși sunt bucuroasă că deși ultimele zile copiii au cam plâns la grădi și au fost cam supărați ea a fost ok. Să vedem azi cum va fi.
Cât despre L. ce să zic … acum suge și doarme, deși mă așteptam să doarmă mai repede tot în jurul orei 11 a adormit. Ea a fost veselă azi. Am reușit să o țin ocupată așa încât să îmi fac din treabă, dar cel mai mult m-a bucurat că stând în pătuț și ținându-se de gratii s-a ridicat de mai multe ori în genunchi și tot încerca să se ridice în picioare. E mai înceată motric decât N. probabil și de ce m-am ocupat mai puțin de ea, însă ca limbaj stă foarte bine: MAMA, TATA, TAI sunt la ordinea zilei, iar silabele articulate și gânguritul ei de gărgăriță Gââââr ne încântă la maxim … Nici se putea să nu stea bine la capitolul limbaj la cât turuie N. într-o zi … Că doar e gălăgioasa grupei 🙂
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Leave a Reply

Read previous post:
Ganduri de sambata seara

Este sambata seara ... mai am foarte multe treburi restante de facut si de 2 ore trag de timp ......

Close