Cum e să dai timpul înapoi vreo 27 de ani?!

Ieri puiul meu a vrut să meargă la grădi, prima dată de la sfârșitul lui iunie. Entuziasmată și fericită cum nu mai fusese de mult la grădi … Era și mai entuziasmată că e “iuie(iulie)” și nu merge la grădinița ei ci la cea vecină a cărei curte o fascinează în mod deosebit, cu o atracție greu de stăpânit

Și uite așa pornim fericite, într-o dimineață ce se arată ploioasă spre grădinița mică cum îi zice puiul meu grădiniței.

Ajungem la grădiniță, parchez, o cobor din mașină, îi spun să mă aștepte pe trotuar până o iau pe surioara ei, ea se ascunde de primii stropi de ploaie sub ramurile protectoare a unui copac bătrân.

Mergem împreună spre poarta grădiniței … Entuziasmul crește “Uite mami un topogan maaaale(mare)! Uite fântâna! Uite alt topogan!” Ne-am șters de preș pe picioare “ca să nu muldălim(murdărim)” și nimic nu avea să prevestească ce urma.

Cu ea de mână, având micuța în brațe o zăresc la birou pe cea care îmi fusese educatoare. Îi spun micuței N. crezând că așa îi dispare orice urmă de reținere intr-o grădiniță nouă cu personal necunoscut.

Ușor rușinată a răspuns la întrebarea “cum te cheamă” , doar că la scurt timp a început să plãngă tare, spunând că vrea cu mine. În zadar îi repetam că acolo am fost și eu, că dna mi-a fost educatoare și mie … Nimic… Încercam să îi explic că ea a vrut să vină, că a fost decizia ei, că fiind vacanță ea alege dacă vrea să vină sau nu … Totul a fost în zadar. Neli a luat-o în brațe,  iar în 5 min, când am revenit de la mașină cu pijamaua deja era mai liniștită, iar după 15 min deja mă suna educatoarea să îmi spună că e foarte bine.

Oricum ziua de azi, la fel ca cea de anul trecut din prima zi a lunii august, au fost prilej de aducere aminte fiind în aceeași grădiniță în care eram acum 27 de ani, iar anul asta chiar și educatoarea era aceeași …

Trecut-au anii … Grădinița are amprente noi pe hainele vechi, acum îmi pare mică, atunci îmi părea imensă … Însă emoția din sufletul meu e aceeași.

Când am venit după N. era lângă educatoare și încerca să o convingă să îi dea tuș să folosească ștampila ce o avea în mânuță. După ceva timp când m-a observat bucuria ei fără margini se citea în ochii ei strălucitori, iar eu nu puteam decât să mă bucur de copilul meu frumos.

Am aflat că a fost bine, că doar la somn au fost probleme, că a adormit tarziu după ce a mutat-o în alt pătuț dar nu era nimic neobișnuit pentru mine. Cu ocazia asta i-am povestit educatoarei cum, acum muuuulți ani, eu și Iulia, după ce ieșeau din sală ele, noi ne ridicam și ne jucam în liniște … și copilul (de fapt copiii) îmi seamănă.

Am ieșit în curte, m-a întrebat unde sunt rațele din fântână, “că mai demult elau(erau)” iar de trenulețul din curte și-a amintit că anul trecut li s-a zis să nu urce în el că e “chitat(stricat)”.

Nici frumusețea florilor și stropii de ploaie de pe ele nu a trecut neobservată de observatorul special, scumpa mea fetiță.