Zambeste si fericit!

Fericirea e ceva relativ: pentru unii e un colt de paine,
pentru altii un loc cald pentru somn, dar 
pentru cei mai multi fericirea se masoasa in bani, case, masini,
distractie … oare asa sa fie?

Fericirea simpla si pura e pe chipul unui copil care se
bucura la fel de venirea parintelui acasa, de iesitul afara ca si de o jucarie
scumpa … sau poate chiar mai mult se bucura de lucrurile simple decat de darurile
scumpe.

Cred ca am uitat de mult sa mai fim copii, sa ne bucuram cu
inocenta de copil. Ma gandesc la ghemotocul meu de om, imi aduc aminte cum a
cazut si in loc sa se ridice sau sa planga a descoperit pe jos viata, o mica
ganganie pe care noi o privim cu sila, greata si repulsie de multe ori. Cu
manuta mica, inca prea stangace, incerca sa o prinda, cand i-a reusit era de o
bucurie fara margini. Asta e bucuria simpla, asta e inocenta bucuriei …

Cand ne-am bucurat noi adultii de lucruri marunte?Cand ne-am
bucurat de un susur de apa, de cantecul unui greier, de ciripitul unei
pasarele, de vantul care ne incalceste parul, de soarele care ne zambeste, luna
care ne priveste, stelele  ce ne
calauzesc, de firul de iarba sau florile plapande si gingase? Poate ca uneori
ni s-a intamplat … dar nu prea des …

Cand ne-am bucurat noi adultii de un ras din tot sufletul si
sa radem si noi cu toata inima? Cand ne-am oprit in caderile noastre sa vedem
aurul din noroiul din jur? Cand am savurat 
in liniste o casa de ceai sau un pahar de apa sau o cafea fara a lasa
agitatia zilei sa ne fure acel ragaz ce ni-l oferim?! Cred ca a trecut ceva
timp … Cred ca e timpul sa o facem din nou!