Nu-mi place gustul detergentului de vase …

Daca dimineata a inceput extrem de frumos in 3 … cu un zambet urias pe chipul lui N. cand l-a vazut pe tata in pat langa ea, cu parfum de clatite, paine cu ou si ceai de menta cu lamaie … totul s-a schimbat intr-o clipa de neatentie. Eram in bucatarie faceam niste clatite, cand puiul impingea raftul de vase al masinii de spalat, se juca pe acolo, nimic neobisnuit si nimic periculos … ca doar nu e prima data cand face asta. Insa la un moment dat, un marait a plans imi intoarce privrea spre ea … vad alb in fata ochilor … la propriu, pe degetel si in gurita ei se vede detergent de vase, granule de Finish din masina de vase, resturi ramase in locul special de detergent … incremenesc, nu a mai luat niciodata sa bage in gura … ma conving inca o data in plus, ca mereu exista prima data … pentru orice. Repede o spalam la baie … Ce ne facem acum??? Detergentii pot fi foarte toxici si periculosi, nu cred ca a bagat mai mult de o boaba de mazare in gurita, ca nu era prea mult acolo, de inghitit cred ca a inghitit infim de putin avand in vedere ca a marait si a scos limbuta cu detergent ca nu ii place (norocul nostru) dar … e totusi detergent. E ora 8.52 rapid in geanta cutia cu detergent (asa ni s-a spus la cursul de urgentele copilariei) pentru a se putea orienta medicii la continut, nu facem copilul sa verse cum procedam in cazul ingerarii accidentale de medicamente ci luam copilul, detergentul si la drum spre UPU.

Ajungem acolo, relatam cele intamplate si asteptam putin, dupa care intram. Puiul cu chef de joaca, energic, remarca abtibildurile de pe pereti cu catelusi, numaram catelusii, ne distram, totul pana la momentul recoltarii sangelui. Iese ce iese, dupa care se infunda branula, sangele s-a coagulat, ma intreaba daca bea apa, bea, dar putina, insa le specific ca eu am trombofilie mostenita de la parinti si ca cel mai probabil are si ea. Asta e, o proba e luata, o luam de la capat cu cealalta manuta. Printre zbateri, lacrimi, plansete, suspine, inimi frante, nervi ale asistentelor (nu descarcati pe noi si nu pe noi ci pe situatie in sine) reuseste … mai nimic … dupa cateva picaturi gata, se infunda si asta … asa ca se decide ca puiul sa fie lasat in pace, observat, neperfuzat ci hidratat oral si linistit … ultima parte din partea mea. Imi strang puiul in brate, 2 practicante vin si incearca sa il linisteasca, fara succes, din contra, tinuta lor o sperie iar, incerc sa o pun pe pat, pt a putea sa ii tin tamponul de vata pe locul intepaturilor, nu ca ar curge sange da asa se procedeaza, cum incerc sa o pun pe pat, plansete din tot sufletul se aud cu putere. O iau in brate, o dragalesc, ascultam indicatiile si pornim spre salonul de urgente minore, unde stam in observatie.

Primeste apa cu saruri in sticluta ei, la care se stramba si din care intr-o 1.5ora nu bea mai mult de 15ml. Din care ne aduce apa e botezata “APA” si este atrasa de micutea mea cuceritoare, este laudata ca e mare si frumoasa de im crestea sufletul. Pentru ca si in salon pe patut refuza sa stea o las sa stea pe jos, scotocind in geanta mea, dupa care o mut in patut. Vine la noi sa vada cum se mai simte asistenta care i-a recoltat sange si linistea din salon e insotita de un plans sfasietor de a-l puiului meu care o recunoaste. Pleaca si ramane iar noi. Asteptarea continua in compania unui baietel, Eric, de 5 anisori, cu varsaturi, posibil de la o lovitura la cap (tomograful infirma presupunearea, din fericire), baietel care la inceput plangea fara oprire si asteapta doar sa mearga acasa si sa comande Pizza. Accepta in final greu fluturasul (canula) dupa ce i se spune ca fluturasul va mea apa (perfuzie). Povestesc cu mama lui, iar el plictisit intreaba “Mama, dar cat mai vorbesti cu domnita aceasta”. Puiul imi adoarme in timp ce povestesc, la san, pe la 11.30. Din cand in cand cate o asistenta, cate o dr. si infirmiera ne viziteaza pe toti intrebandu-ne cum mai sunt picii. Apare si 2 doamne a caror copiii fac febra … primul, un baietel de 3.5 ani, posibil de la o infectie urinara, al doilea de la un puroi la amigdale, nevazut de medicul de familie de la ei, din sat (Caraseu) . Al doilea ma surprinde total cand aflu ca se numeste Alexandru Gabriel, asa cum ar fi cemat-o pe N. daca era baietel.

Mai cu cate o joaca cu personalul medical, cu copiii (la final vine si o fetita de 1 an si 7 luni care o tot impinge pe N. care incearca sa se joace cu ea.), trece timpul si la 13.15 ni se spune ca putem merge acasa, continuam sa obervam scaune mai moi, varsaturi, care nu au aparat si speram sa nu apara.