La pieptul mamei

Inca din spital am luat-o cu mine in pat desi eram foarte vehementa ca pentru copil cel mai bine e in patut. Apoi acasa toata lumea sarea sa o ia in brate cu atat mai mult cu cat a fost foarte asteptata fiind singura nepotica in viata (prima, Gabriela, murind la scurt timp de la nastere). Eu, luandu-ma dupa ce am auzit le tot ziceam sa o puna jos ca se invata in brate si apoi singura nu am sa ii fac fata … doar ca repede instinctul a invins si imi era in brate sau pe piept aproape non stop. Au mai urmat sa fie daramate si alte mituri rand pe rand: suzeta, perioada optima de alaptare si alaptatul dupa program, timpul cat va dormi cu noi, alegerea jucariilor si multe altele

Azi in mod particular voi vorbi despre purtatul bebelusului.

Inca dinainte de nastere ma incantau marsupiurile pentru bebe, mi se pareau de-a dreptul fascinante, poate de ce ador perioada de sarcina. Insa noroc ca nu mi-am cumparat unul pentru ca nu eram informata in ceea ce priveste tipurile de marsupii.

Pe la 2-3 luni purtatul in brate a devenit tot mai dificil, puiul crestea si imi rupea bratele. Din fericire atunci am auzit pentru prima data de manduca de la o mamica mai experimentata decat mine. Am decis cu sotul sa achizitionam un astfel de sistem, dar fiind la un pret relativ mare am profitat ca exista firme care il pun la dispozitie sistemul pentru proba. Entuziasmata l-am primit si am vrut sa ne folosim de el. Surpiza insa a fost de proportii. Puiul avea cam 4 luni si ripostele ei la tentativa mea de a o pune au fost foarte convingatoare asa incat ma gandeam ca probabil datorita faptului ca sunt miniona nu o pot pune ca o deranjeaza. Citisem ca la primele utilizari bebe sa fie odihnit, satul, vesel, asa ca am amanat pe ziua urmatoare inca o testare de data asta la tati care e inalt. Surpriza a fost si mai mare iar dezamagirea pe masura … PLANGEA CA DIN GURA DE SARPE!

Ne-am consolat la gandul ca macar nu am dat degeaba atatia bani si sa nu il putem folosi. Timpul trecea bebelina crestea si ne descurcam tot mai greu. Caruciorul nu numai ca nu o incanta, dar era greu sa il urc in microbus si uneori nici nu avea loc asa ca a ajunge in oras devenea o adevarata provocare. TREBUIA sa gasim o solutie.

Deja stiam ca sunt multe sisteme de purtare total nesanatoase datorita pozitie picioarelor asa ca pica din discutie orice sistem gen chicco, graco sau altele de care doar renumele e si imi puteau afecta copilul pe viata datorita pozitiei incorecte a picioarelor.

Sursa foto: Aici

Ca o paranteza ganditi-va cum se pozitioneaza cand sare in bratele voastre un copil marisor: niciodata nu isi lasa atarnad picioarele in jos ci si le pozitioneaza pe soldul purtatorului pentru ca asa ii este comod sa stea nu cu picioarele atarnand. Acelasi lucru se intampla si cu bebelusul si copilul mic.

Asa am aflat despre mei tai, un sistem mai ieftin, care se pare ca a fost stramosul SSC-urilor ergonomice … ne-am hotarat sa luam unul, dar cu mari retinei “Daca nu il accepta nici asta? E mai iefttin decat manduca dar totusi sunt ceva bani!” asa ca cea de la care am cumparat m-a pus in legatura cu cineva de la noi din oras care cumparase de la ea. Ne-a intalnit cu mamica in parc si am legat bebelina de vreo 5 luni atunci in el. Radea era vesela, fericita si chiar daca mi se parea ca nu am sa reusesc niciodata sa o leg singura fericirea ei m-a facut sa pun mana pe telefon si sa comand imediat un mei tai. A trebuit sa astept cam 3 saptamani dupa el, cea care le confectiona avea multe comenzi … A venit si mult asteptata zi in care l-am primit!!!

Ce a urmat era departe de orice asteptare!!!

Cand am pus-o prima data urlete ca din gura de sarpe inca inainte de a o lega efectiv. Nu puteam intelege de ce … era hranita, odihnita, linistita si ii placuse in cel testat (doar culoarea diferea) si totusi NU VROIA IN EL. Ma simteam depasita … disperata … imi pusesem toata speranta in mei taiul salvator, bratele nu ma mai tineau sa o port … nu mai stiam ce sa fac. Era o frumoasa zi de vara, sotul lucra in gradina, am mers la el cu puiul in brate si povesteam cand … povestind ma intrebam ce a fost diferit la testarea mei taiului si acum … brusc am realizat ca singura diferenta era ca testarea am facut-o afara in parc … repede mergem toti in casa luam mei taiul si incercam sa o punem afara pe terasa in el. Surpiza a fost de proportii si de data asta una fericita: PUIUL ERA INCANTAT! Asa am descoperit ca daca o pun afara in el, totul e perfect, dar aveam pt asta nevoie de ajutor, sotul nu ma putea ajuta decat duminica, eventual sambata, asa ca meditam impreuna cu el cum as putea sa o pun in casa. Solutia salvatoarea a venit o data cu intrebarea ce iubeste ea cel mai mult?! SANUL  asa ca am apelat la tzitzi, dragostea ei, il legam la brau, o puneam in el ii dadeam tzitzi si doar apoi incepeam legaturile, mult timp asa am reusit doar sa o pun, apoi nu era nevoie si era fericita in el. Acum ne zice sa o punnem in marsupiu sau vrea chiar ea sa poarte plusurile. Cu timpul legatul a devenit foarte usor, precum legatul siretelor de la pantofi sau incheiatul nasturilor, iar noi amandoua fericite si multumite.

Sursa foto: aici

Sursa foto: aici

Am un bebe de aproape 11 luni purtat in manduca. Chiar dc avem si alte sisteme mi se pare cel mai usor acesta. Nu suporta caruciorul de la nastere. Am incercat 2 carucioare dar degeaba. Prima data cand mi-am purtat nepotica in mei tai cam o jumate de ora mi s-a parut epuizant (nr: faptul ca a purtat direct un copil mare a facut-o sa i se para epuizant, ideal e purtarea bebelusului sa se faca din primele zile pentru a te obisnui lent). Acum mi se pare ca am un ghiozdanel prins de mine

Tot ea, stiind ca am blog, mi-a spus ca cei de la scutecila.ro au un concurs dar mai mult decat pentru concurs, a fost provocarea care m-a determinat sa scriu acest articol de mult gandit si planificat.