Fara tine … Fara mine …

1 an 10 luni 4 saptamani si 1 zi

S-au scurs cele 23 de luni pe care mama (sau tata) le are la dispozitie sa stea acasa.
Acum sunt asezata din nou pe scaun, la birou si astept sa imi treaca prima zi de servici.

Au trecut 30 de luni in care am stat acasa, uneori greu si anevoios alteori, repede si frumos, dar pe ansamblu, nu au trecut cele 30 de luni ci au zburat …

Am invatat multe in aceste luni: de la a-mi controla emotiile, gandurile, a trai clipa fara ganduri negre, gasind mereu partea frumoasa a situatiei sa alegand optimismul in locul pesimismului, asta in primele luni, cand eram acasa, insarcinata fiind, dupa o importanta pierdere anterioara care mi-a taiat tot elenul de a mai avea copilul propriu. Apoi au urmat cele 23 de luni care au fost cu adevarat luni de incercari, de nervi intinsi la maxim, de oboseala si extenuare … dar care, daca uit pentru o clipa ca de primul copilul nu ma mai pot bucura, au fost cele mai frumoase luni din viata mea chiar daca si cele mai solicitante.

Au fost zile in care imi venea sa ma intorc la servici cu viteza luminii, cam imi venea sa imi iau lumea in cap si sa merg unde vedeam cu ochii, dar au fost luni pline de iubire, tandrete, afectiune la inceput doar oferita apoi si primita … au fost luni de intensa iubire … iubire ce o pastram in suflet si acum in sfarsit am avut cui (fizic vorbind sa i-o ofer)

Azi la ora 7 eram la birou, dupa o noapte de nesomn, pt ca puiul e bolnav (nu a mai fost din septembrie, parca sa imi spuna “MAMI NU MA LASA, EU AM NEVOIE DE TINE!”), am venit cu inima cat un purice, m-am simtit ciudat si desi am reluat ceva cunoscut, fiind, chiar daca pt scurt timp, la vechiul loc de munca, parca totul e nou, ca la inceput.

Acum nu pot decat sa astept sa treaca timpul, pt inceput ziua de azi, sa pot sa imi iau iar puiul in brate si sa il pup, sa fie totul bine si bunicii sa se descurce si sa ii faca fata, dar mai ales am venit cat de cat optimista la lucru, pt ca din varii motive, perioada de activitate va fi destul de scurta.

Cum vad acum cei 2 ani de stat acasa cu copilul?

Din multe motive cred ca sunt foarte importanti cei 2 ani, cu observatia ca sunt insuficienti sau prea multi.

De ce insuficienti?
Pentru ca la 2 ani deja copilul e prea atasat de parintele cu care a stat, dar nici nu e suficient de mare sa inteleaga ca perioada de stat acasa s-a terminat si parintele trebuie sa se intoarca acasa. Plus ca ideal as vedea ca de pe la 2.5 ani copilul in paralel cu statul cu parintele acasa, pana la 3 ani sa mearga la o gradinita/cresa cu program redus, pt ca trecerea sa fie cat se poate de lina. Pe de alta parte daca parintele nu poate sta 3 ani acasa cu copilul atunci ideeal ar fi cam pe la 1 an sa se produce cel putin acea schimbare de care e nevoie pentru o adaptare lina in jurul varstei de 2 ani, adica de pe la 1 an sa mearga la cresa, chiar daca la inceput cu program scurt.


Ce imi doresc acum?
Ca timpul pe care il voi petrece cu puiul sa fie maxim posibil si de cat mai buna calitate! Ca puiul sa simta in continuare ca il iubesc si ca e viata mea!!!

Asa ca am ramas una fara alta!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Leave a Reply

Read previous post:
O astept pe mami sa ma culce

Ieri a fost o exceptie minunata: Pe la 14 am venit in casa, am mancat ea a terminat mai repede,...

Close