Cu plăcere ce mi-e drag

Stau și privesc cum fetița cea mare îmi înoată în bazin. Este a 3-a ședință după o pauză de aproape 3 ani, in total are vreo 20 de ședințe de înot făcute, dar a mai înotat de câte ori a avut ocazia la mare sau la vreo piscină, deși nu mergem des.

O văd cu câtă perseverență și dorință parcurge bazinul iar și iar … Nici măcar nu credeam că are atâta forță în corpul ei firav și mic pentru vârsta ei. Dar nu se lasă. Se vede că îi place, nu este ceva nou pentru noi.

Noi nu știm înota, iar eu în plus tremur, de frică, de câte ori fetele mele sunt într-un bazin sau în mare

Soarele meu a avut și 3 experiențe de nedorit in ceea ce privește înotul însă tot adoră această activitate. Prima a fost când avea 3-4 anișori și am fost pentru a doua oară la mare. Nerăbdarea a făcut-o să se arunce cu fața în apă de cca 5 cm, iar soțul a scos-o la scurt timp pentru că ea a fost într-o stare în care nu a realizat că ajunge să se împingă cu mâinile pentru a se ridica.

A doua ora a fost un an mai târziu când un val la mare a smuls-o de lângă mine și a întors-o cu picioarele în sus și capul în apă, iar pe mine m-a dus în partea opusă. Până am ajuns la ea, dând din mânuțe și piciorușe a reușit să se ridice. Nici această experiență nu a speriat-o.

Ultima experiență putea fi una dramatică, dacă nu avea această ambiție și această plăcere care o văd și azi in ea. Eram la o petrecere, eu fotografiam, ea era în bazin cu un colac, avea 7 ani. Eram pe partea opusă a bazinului când a rămas fără colac și a ajuns la fundul bazinului. A reușit să se ridice la suprafață și să ceară ajutor celor din apropierea ei. Am luat-o în brațe, am așezat-o pe un șezlong. Nu se putea ține în fund. Respirator era ok, dar probabil panica prin care a trecut în acele clipe au făcut-o să fie slăbită. Și-a revenit destul de greu, după jumătate de oră, dar pentru mine a fost momentul în care m-am decis că trebuie (oricât de frică mi-ar fi mie) să o duc la cursuri de înot.

Și uită-ne aici. Trăiesc cu aceeași teamă aceste zeci de minute care mi se par interminabile ore, iar pe ea o văd la fel de curajoasă, la fel de dornică să învețe.

Această stare i-a insuflat-o și surorii ei. Acum cea mică nu este prezentă pentru că este bolnăvioară, dar adoră și ea înotul și sigur înoată în prezent cum nu voi înota eu niciodată.

Și până la urmă tot ce este făcut cu plăcere este ceea ce ne poate aduce cele mai mari reușite și satisfacții în viață. Noi, ca părinți, ar trebui să îi lăsăm să își aleagă activitățile singuri și să le dăm libertatea să aleagă chiar și ce pe noi ne sperie, pentru că este despre ei, nu despre noi