Banii … niciodata suficienti

Oricati bani am avea niciodata nu sunt suficienti … e un paradox greu de înțeles dar e o realitate.

Sursa foto; fortasigratie.ro 

Cei care trăiesc din venitul minim pe economie (nu am să mă refer în această postare la cei care trăiesc din ajutoare sociale și alocațiile copiiilor, nici la pensionari) și nu sunt deloc puțini din păcate, nu e greu de ghicit că o duc greu … De la un salar la altul … Mai cu o datorie la x, mai cu amânarea plății datoriei la y, probabil și cu un credit … DAR trăiesc, se descurcă, în special în orașele mai mici și în mediul rural … Pentru ei orice suplimentare a veniturilor nu este decât un colac de salvare care să îi ajute să plutească și să nu se înfunde și mai mult în datorii (asta dacă nu cresc o dată cu veniturile și pretențiile śi nivelul de trai).
Totuși când vine vorba de cei cu venitiri mari și foarte mari, în general se ascunde o capcana … Cea a creșterii pretentiilor într-un ritm mai alert, așa încât se intră într-un cerc vicios … Se ajunge ca deseori oricărui venit suplimentar să i se găsească cheltuieli “necesare” deși până la mărirea veniturilor se putea trăi fără acea cheltuială. 
Un foarte bun exercițiu pentru cei cu venituri mari ar fi să trăiască cateva luni/săptămâni cu venituri minime pentru a vedea că adevăratelor nevoi li se găseste buget, că viața poate fi trăită și în transportul în comun sau pe bicicletă, că hainele noi nu sunt o prioritate, că mâncarea făcută în casă e o variantă sănătoasă și lista ar putea continua.
Totuși echilibrul este în a cheltui mereu mai putin decât veniturile, indiferent la ce nivel sunt veniturile. În acest caz nu doar se ajunge să se economisească pentru zile mai negre, dar se și trăiește într-un mod care este foarte probabil să poată fi susținut mult timp. Cred că cel mai important e ca un procent din venituri să fie economisit lună de lună. Evident că acel procent va fi destul de mic pentru cei care au venituri mici și ar fi bine să fie mare pentru cei cu venituri mari și foarte mari.
Succes la pus deoparte și venituri mari vă doresc!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Leave a Reply

Read previous post:
O zi perfectă

1 iulie 2015 Sursa foto: argumentpress.ro Am avut o zi foarte frumoasă cu fetele acasă. După ce ultimele 2 zile am...

Close